Abatut...

Au trecut cateva zile in care n-am scris nimic si m-am simtit dator sa ma intorc catre voi, cei care cititi aceste posturi, pentru care va multumesc. Sunt abatut...sotia mea este bolnava, este in spital, fetita mea este la bunici, iar eu sunt singur aici, scriindu-va. Nu vreau sa ma victimizez, dar am o stare trista. Azi, tatal unui bun prieten a murit. Era fericit ca aparuse un program special ce putea sa-i rezolve anevrismul care-l chinuia si-i ameninta viata. A intrat increzator ca va fi mai bine...dar n-a mai iesit :( Ce este viata? Nu vom putea stii niciodata ce se intampla cu noi...decat daca vom avea garantia mantuirii!
Azi sotia mea a fost si ea la un pas de moarte, doar Bunul Dumnezeu prin rugaciunile voastre a salvat-o. A capatat o alergie la penicilina de la ultimul tratament intravenos de luna trecuta si n-a stiut, noroc ca asistenta i-a facut un test inaninte la care a raspuns foarte rau, i s-au blocat caile respiratorii, etc. Daca ii injecta direct penicilina asa cum a solicitat sotia mea, nu avea nici o sansa :(
Ce suntem noi, cine ne credem?...

Nu suntem nimic...tot ce suntem, suntem datorita Lui si prin El si in El!!!

Ma rog ca Mik sa se faca bine, sa putem fi din nou impreuna ca o familie, ma rog ca Dumnezeu sa aline durerea prietenului meu, Mihai, care chiar daca nu e pocait, a fost de cele mai multe ori un prieten mai apropiat decat multi alti prieteni care ar fi avut avantajul de-al cunoaste pe Dumnezeu mai indeaproape.

Ma scuzati daca ma descarc aici incarcandu-va cu asta, dar simt nevoia sa scriu...


Va las cu Domnul si apropo, ascult in timp ce scriu, albumul lui Susan Boyle - foarte reusit, bvo, un mare exemplu de perseverenta!

Marius si atat :)